Da, a fost o vreme când nu te găseam, pământul
care te acoperea se surpase într-o parte
şi de câte ori bătea vântul puteam să văd nimicul
ca un orb care pipăie cu degetele albia uscată a unui râu
şi plămânii i se umplu brusc de apă. Tu nu erai acolo, eu eram,
scriind în dreptul fiecărei cruci la care mă opream până la capătul
aleii toate cuvintele ca pe nişte poeme de dragoste, ca pe nişte
scrisori, ca pe cele mai frumoase adrese de case. Tu nu erai acolo, eu
eram aşteptând să te zăresc trecând în zbor, să laşi pe pielea mea
transpirată un semn aşa cum se rostogoleşte uşor pe un plan înclinat
o mângâiere în aer
