Lumina atârna ciudată şi plină de teamă, scările de bloc se mutaseră
mai aproape de cer şi nimeni nu cobora sau urca încă o treaptă.
Stăteam nemişcaţi în pereţi, prinşi la spate de cordoanele noastre
ombilicale care arătau ca nişte frânghii ude înţepenite în gheaţă
şi desenam cu claviculele un cerc
unde morţii se întorceau de pe o parte pe alta
o dată la şapte ani
ca nişte şamani adormiţi
prevestind viitorul
