Aş vrea să mai amân o vreme poemul, să îl încetinesc, să îl dau în
reluare în timp ce mă întreb de ce eu? De ce trec peste graniţe pe care
nu le ştie nimeni legată noaptea în camioane de marfă.
De ce pe măsură ce mă dezbrac în timp ce scriu sunt prima care se
îndepărtează în goană. De ce colţurile camerei mele se continuă cu
fâşâitul pneurilor pe asfalt şi hârtia udă mă acoperă astupându-mi
gura cu o bandană murdară.
Sunt prinsă în poem,
din când în când în când,
în nopţile cu lună,
pe craniul meu ars curge
ceară
