De câte ori pleci marea scade
şi sarea cristalizată îngroaşă pereţii dormitorului ca un ecou
pe care îl auzi şi la capătul digului. Meduzele lunecă pe spatele tău gol
luându-şi rămas bun. Algele îmi astupă toate arterele
din dreptul buzunarului de la piept al cămăşilor bărbăteşti,
şi felul în care mă întinzi în pat cu faţa în sus, nu pe mine
ci oasele mele fosforescente pe care nu le mai atingi
mă transformă într-o mână de scoici
îngropate pe plajă
într-o pungă de plastic
